8 ore

Este rusinos ca singurul lucru pe care un om il poate face timp de opt ore este sa munceasca. Nu poate manca timp de opt ore, nu poate bea timp de opt ore, nu poate face dragoste timp de opt ore. Singurul lucru pe care il poate face timp de opt ore este sa munceasca.

Despre munca

Munca este cel mai frumos, cel mai de pret, dar pe care omul si-l poate face siesi. Cum, veti spune dvs, sa fie un dar, cand munca e un efort, o truda?! Asa este, aveti dreptate intr-un fel, insa numai atunci cand coboram munca jos-jos de tot, cand facem din ea o salahorie pentru a ne agonisi doar cele trebuitoare traiului, vietuirii de zi cu zi. Fireste, intai traim si apoi filosofam, cum spune cunoscutul dicton latin: "Primum vivere, deinde philosophare" - dar socotind munca numai mijlocul de a ne agonisi cele trebuitoare vietuirii facem din ea un jug. Munca trebuie sa fie pentru noi si dobandirea unui rost superior al vietii, implinirea unei meniri, a unei vocatii. E foarte, foarte trist ca astazi tinerii isi aleg profesia numai in functie de banii pe care-i pot castiga si nu si implinirea unei vocatii, a unui tel in viata. Prin implinirea unei vocatii, munca ne usureaza de truda, de povara ei, dupa acest cuvant al lui Shakespeare: "Munca pe care o infaptuim cu placere (si din vocatie, as adauga eu) ne usureaza de povara ei, ne vindeca de truda ei". Fireste, munca de orice fel - si fizica si intelectuala - inseamna si un efort, un consum de energie, dar e mai bine sa ne incordam, sa ne consumam puterile prin ea decat sa ruginim, cum spune, atat de potrivit, filosoful francez Diderot: "Mai bine sa te consumi decat sa ruginesti". Da... exista si oameni ruginiti prin nelucrare si care prin lenea sau nepriceperea lor nu pot avea o astfel de bucurie, dupa vorba inteleapta a lui Andre Gide: "Nu exista adevarata bucurie in repaos, in timpul liber, decat daca a precedat-o bucuria muncii". Pe langa cele trebuitoare traiului, prin munca adevarata (si nu salahorie) sa facem din ea si un dar al vietii noastre, implinindu-ne o menire, un rost. Munca numai pentru castig banesc inseamna coborarea acesteia in salahorie.

Invata sa muncesti si sa astepti

Despre valori

În ultima vreme am fost ocupat și îmi pare rău că nu am mai avut timp să adaug ceva nou pe aici însă e o poveste pe care demult voiam să o zic.
Anul trecut pe vremea asta aveam eu un prieten pe care dacă îl întreba cineva ce apreciază cel mai mult la un om, pe unul din primele trei locuri era “onestitatea”. De apreciat, zic eu. Și tipul ăsta de care vă zic avea o mașină, mașină despre care am fost curios la un moment și am întrebat câteva detalii tehnice (a se nota ca nu sunt un priceput în domeniu). Eh și așa am aflat că era un BMW M5 cu 420 caluți sub capotă.
Acum câteva săptămâni mă plimbam pe eBay Motors și întâmplarea face ca să găsesc aceeași mașină. Acu’, vorba vine “aceeași”… că era listată ca fiind un “BMW E39 540i M5 look and power for less money!” având 286 căluți plus încă 19 în urma unui re-map.
Când a zis unei blonde că are M5 cu 420BHP să zicem că l-am înțeles, dar când mi-a zis mie ce a câștigat?

Vopsea să fie că ciori avem destule. Oneștilor :)
Iertată să fie imaginea comercială dar era pe subiect :)

Trece timpul?

Vineri, pe trotuarul pe care in fiecare dimineata la ora noua imi las urmele, cadeau picuri mici de ploaie, altadata placute pentru mine. Pe jos, undeva langa o casa, pe o fotografie aruncata si putin murdara, se scurgeau aceeasi picuri. In fundalul fotografiei sunt cativa copaci, cred ca e un parc. In prim-plan au fost doua persoane care, cel mai probabil, se tineau in brate. Conturul acestor persoane asta sugereaza.

Spun contur pentru ca persoanele au fost decupate…

Fetita de la 4

La o adica as putea sa va spun despre ziua in care fetita de la etajul patru a batait atat de plictisita din picioare incat a facut o gaura sub ea. Nu mare gaura, asa cam cat o placinta de partea ei si cat o moneda de partea vecinului. O moneda cheala la fel ca vecinul asta de la trei. Eu stiu ca e chel pentru ca asa mi-a spus fetita. Mai stiu ca prin gaura se vedea si un caine. Se iubeau tare, desi nu era clar daca vecinul iubeste mai mult persoana lui sau patrupedul.
Era deja momentul in care cel mai bun prieten al omului s-a transformat jumatate in om si invers, omul s-a transformat pe jumatate in caine. Fetita nu era nici pesimista dar nici optimista, ea alegea partea de mijloc. Adica sa le vezi pe toate, sa vezi si jumatatea om din om, si jumatatea om din caine dar si jumatatea caine din om si jumatatea caine din caine. Abia apoi poti sa te gandesti oare care dintre om si caine o sa ridice piciorul cand o sa faca pipi.
Prin gaura cat o moneda fetita ar fi putut sa intrebe daca o sa-si ridice unul altuia piciorul, pentru ca e si asta o optiune, insa ii era frica sa nu-i scape guma din gura exact pe chelia vecinului. Mare pericol asta, se lipeste guma de chelie, boneta de somn de guma, ce mai, ajungea boneta lipita de capul cheliosului vecin, pfuu, problema mare. Nu inteleg de ce te miri asa, poi gandeste putin, cum mai iese vecinul cu cainele afara? Hai daca iese noaptea poate explica boneta de somn din cap… dar ziua?
Pana la urma chiar daca s-ar lipi boneta de capul chelios, s-ar putea folosi de jumatatea caine din om ca sa se scarpine dupa ureche si sa o dea jos. Doar ca dupa patania asta nu ar mai purta asa ceva nici o noapte si avand geamul deschis ar putea sa raceasca. Mai bine sa-i lase fetita un biletel in care ii sugereaza sa inchida geamul. Asa, preventiv.
Iti dai seama ca toate astea doar pentru ca eu m-am dus sa fumez o tigara? Si ea totusi nu vrea o para atarnata de luna, vrea un perete de-al meu sa-l picteze. Ma intelegi?!

G�nduri şi iar g�nduri

Nu ştiu de ce dar azi mi-am adus aminte de momentele c�nd eram mic şi mă uitam la filme de groază sau mă rog, puţin mai �nfricoşătoare. �mi amintesc de faptul ca nu mi se facea frică �n timpul filmului… eram totuşi agitat �n momentele c�nd muzica impune o atmosferă apasătoare şi c�nd ştiai sigur că urmează o scenă la care trebuie să tresari sau sa ţipi (depinde de la persoană la persoană). �n rest, momentele de frică nu se regăseau �n timpul filmului. �nceputul fricii se regăsea mereu �nsă �n momentul c�nd mergeam să dorm şi stingeam becul. C�nd filamentul �nceta să mai proiecteze umbre pe pereţii camerei intra �n acţiune imaginaţia mea. Şi stiu că era bogată… monştrii de tot felul apăreau �n jurul patului parcă �ntr-un ritual special făcut să-mi introducă frica p�nă �n ad�ncul oaselor.
Remediul �nsă nu l-am regăsit �ntr-un act simplu de a-mi controla mintea… c�nd camera se popula de asemenea creaturi, singurul lucru care mă putea liniştii era să am picioarele acoperite de o pătură.
�n timpul care a mai trecut am ajuns cu regret să descopăr că �ncă mai trebuie să mă lupt cu propriile-mi g�nduri, cu propriile creaturi. �nsă o simplă pătură şi ale mele două picioare sub ea nu mai este suficient… şi tare aş vrea să fie mai simplu.

Un fel de retrospectiva

… pe drum se intampla uneori sa te vezi nevoit sa renunti la tot felul de persoane sau lucruri. Anul asta am inceput cu lucruri: tigari, Windows…

De zece, copil…

Cred ca s-au facut deja trei zile de cand voiam sa scriu despre reflexiile intinse pe asfalt. Inerte, inguste, incovoiate, firave, fricoase, fragile, agitate, atrofiate, amestecate… milioane de reflexii intinse pe o pelicula de apa sub un picior de patruzeci si patru. Un picior de zece acum, patruzeci si patru a fost.
Si mai fac un pas. In urma mea imi place sa cred ca se agita totul, ca stalpul prinde forme diverse in graba lui spre a lumina, ca geamul se indoaie la fel ca oamenii in fata timpului, ca literele unui cuvant se rusineaza spargandu-se in tot felul de neoane strambe, ca linistea care era… linistea care era e acum pe talpa mea. De zece.

…

Heh, viata e frumoasa daca ai ochii deschisi

Avem de toate

Heh, am poze cu tot felul. Am cu masini cu motoare cu reactie. Cand pornesc alea asa bubuie de-ti sare lentila din capatul tele-ului. Sau am poze cu motociclisti cu capu’n jos. Si cu motocicleta deasupra lor. Si apoi cu capu’n sus si cu motocicleta sub ei. Nehotarati mai sunt si astia. Mai am poze cu curcubeu. Cu doua curcubeuri. Cu doua curcubeuri in aceeasi poza. Si cu verde mult si un copac mare. Ala unde am stat cand m-am mutat prima data in Londra.
Stai ca mai am si alte, ce am zis pana acum era doar inceputul. Am poze cu Razvan cand se sprijina pe vantul de pe dealu’ ala unde e Hadrian’s Wall. O bucata doar. Din zid, nu din Razvan, el e intreg. Macar el. Mai am cu dobitoci de copchii englezi, o poza facuta alb negru cu AE-1. E cu trei d’astia care peste doi ani o sa activeze in knife crime. Si in poza mai e una, o sa fie si ea gravida pe la 18 ani probabil. Asta daca nu e deja.
Mai am ceva poze cu nenea Terry, unu de invarte masini (yup, iar masini) cu motoare de motocicleta si le lasa asa, sa se tot invarta. Si el pleaca. Revine, ii schimba roata, n’are treaba asta. Si toate in timp ce se invarte masina. Da’ nu ameteste. Nici el, nici masina. Si mai am una buna cu chitara lu’ Cornel. Cu a mea nu am, ca a lui e mai frumoasa si mai rosie. Si parca suna mai bine ca a mea. Da’ numa’ cand canta el, cand cant eu suna ca a mea.
Da’ pana la urma cred ca pun poza asta cu vaporu’ si lanturile. Blog depresiv, vorba aia

Notes, 14 days ago

Cred ca sunt cel putin 100 de oameni asteptand la coada la The London Dungeon. Un animator vopsit in negru si alb sta suparat intr-un colt, aproape de intrarea la metrou. Eu sunt pe Bridge Yard, o straduta scurta de 80 de metri, goala si pavata cu pietre cubice. Stau chiar la colt. Tot felul de oameni arunca o privire scurta spre strada, apoi spre mine, pentru ca apoi sa isi intoarca atentia repede spre altceva: asta nu e o strada turistica, nu au ce sa vada aici.
Un om duce cu greu un televizor de 40 si ceva de inci; e indoit de spate intr-un mod caraghios. Cativa ochi din masinile blocate in trafic se uita aiurea la nimic, incercand probabil sa omoare timpul. Au sunat Razvan si Ashley, fiecare cu cate o problema. E 16:28, imediat ar trebui sa ajunga Diana. Razvan zice ca e inca in autobuz, insa vine si el.
Termin de scris si la coada tot cam 100 de oameni sunt. Si ala vopsit cred ca tot trist sta in coltul lui. Si tu te-ai uitat sau o sa te uiti la o gorila prin Londra. La costum

New toy

The Canon AE-1 Program was a 35 mm single-lens reflex camera that used Canon’s FD mount lenses. It was introduced in 1981 as the successor to the Canon AE-1, five years after that camera’s introduction. The major difference was the addition of the Program AE mode first seen in the A-1. This mode sets both the shutter speed and aperture automatically—albeit with a slight bias towards the shutter speed setting. The user simply had to focus the camera and then press the shutter button. For those desiring more control, the AE-1’s shutter priority auto-exposure and full manual modes were still available. - Wikipedia

Și dacă trec de ce nu se uită?

Eu recunosc că am uitat să pun o virgula și poate nu voiam acum să scriu dar cumva nici scăparea nu mi-am gasit-o printre nimicul în care m-am uitat că erau cinci la număr și timpul a zăbovit puțin și vântul nu a șuierat din nou căci cerul gri e bucurie și negru obișnuiță prin amintire roșul tocmai a devenit păgân.
Uită-ma să te uit să ne uităm cu toți la virgula ce am uitat să pun!

Toate-s trecătoare…

Ceva

Am scris ceva despre ploaie… si asta pentru ca azi mi-am adus aminte de Cluj. Apoi am sters ce am scris. Si a ramas doar poza…

Schimb de carti - Londra

Duminica, 16 noiembrie, ne intalnim la Sherlock Holmes Pub pentru o noua editie de schimb de carti. Ora la care ne vedem e 5pm, nu de alta dar blondele uita sa specifice detalii de genul asta.

Ne intalnim duminica, 16 noiembrie, la Sherlock Holmes Pub, 10-11 Northumberland Street, Westminster, WC2N 5DB, Londra. Multumim frumos Ralucai pentru inspirata idee de a ne intalni aici. Vom putea trage cu ochiul in sufrageria lui Sherlock Holmes si o sa incercam sa ne amintim unde in romane sau in povestiri au aparut obiectele de colectie care azi decoreaza peretii pubului. Tot aici vedem bustul lui Sherlock Holmes, initial gazduit de Madame Tussauds, si capul impaiat al Ogarului din Baskerville.Va asteptam duminica sa schimbam carti, sa povestim si sa incercam The Sherlock Holmes ale. Pe duminica!
Ardem o carpa, ne simtem bine…