Cred ca s-au facut deja trei zile de cand voiam sa scriu despre reflexiile intinse pe asfalt. Inerte, inguste, incovoiate, firave, fricoase, fragile, agitate, atrofiate, amestecate… milioane de reflexii intinse pe o pelicula de apa sub un picior de patruzeci si patru. Un picior de zece acum, patruzeci si patru a fost.
Si mai fac un pas. In urma mea imi place sa cred ca se agita totul, ca stalpul prinde forme diverse in graba lui spre a lumina, ca geamul se indoaie la fel ca oamenii in fata timpului, ca literele unui cuvant se rusineaza spargandu-se in tot felul de neoane strambe, ca linistea care era… linistea care era e acum pe talpa mea. De zece.
Si mai fac un pas. In urma mea imi place sa cred ca se agita totul, ca stalpul prinde forme diverse in graba lui spre a lumina, ca geamul se indoaie la fel ca oamenii in fata timpului, ca literele unui cuvant se rusineaza spargandu-se in tot felul de neoane strambe, ca linistea care era… linistea care era e acum pe talpa mea. De zece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu